
- Foc!, ordonă cu sălbăticie doamna colonel, care sângera pe puntea navei sale, dar care, totuși, era încă stăpână pe vocea sa.
Tânărul și neexperimentatul ofițer de punte strigă:
- Nu va folosi la nimic, sunt prea mulți...
- Am spus foc, la naiba!
- Foc de voie! ordonă ofițerul către artileriști, apoi închise ochii anti-cipând focul de baraj, dar și priveliștea ca-davrelor sfârtecate. Mai rămăseseră doar câteva minute, câteva secunde...
O lumină strălucitoare se aprinse pe fie-care ecran, o lumină or-bitoare, care umplea în-căperea. Membrii echi-pajului, cei care se mai aflau încă pe nava aproape distrusă, aruncară armele ca să-și apere ochii. Când lumina se stinse în sfârșit, baza inamică dispăruse. Fusese spulberată, ca și cum nu ar fi existat niciodată.
- Baza... a... Cum ați făcut asta, doamnă?, întrebă uluit ofițerul.
- Caută supraviețuitorii, ordonă doamna colonel și leșină din cauza rănilor, care ar fi omorât un soldat mai slab, și toți soldații erau mai slabi decât ea...
Nu, bineînțeles că nu așa s-a întâmplat. Aceasta este versiunea hologra-fică, disponibilă prin ansiblu în întreaga gala-xie Umană, apărută la 48 ore după victoria celor de pe 149-Delta. Autorul este necunoscut, dar vete-rana actriță Shimira Coltrane a interpretat rolul colonelului (promovat, desigur, la gradul de general). Ochii verzi strălucitori ai Shimirei fuseseră foarte impresionanți, chiar dacă nu suficient de preciși. Gene-ralul Anson deturnase un imens meteorit, zdrobind astfel baza inamică și distrugând un depozit im-portant de arme ale Teli și mare parte din civilizația Teli de pe întreaga pla-netă. A fost o importantă victorie umană în război, și în acel moment aveam mare nevoie de așa ceva.
Ce s-a întâmplat în continuare nu a fost niciodată transpus într-o hologramă. De fapt, a fost un incident minor dintr-o zonă minoră a războiului dintre Oameni și Teli. Dar nicio zonă de război nu este considerată minoră de soldații care luptă acolo, și chiar și un mic incident poate avea repercusiuni imense. Știu asta. Voi plăti tot restul vieții mele pentru ceea ce s-a întâmplat pe 149-Delta.
Nu este nici pălăvrăgeală filosofică, nici melancolie inerentă. Este un fapt științific.
***
Eu și Dalo tocmai ne instalam în cabinele noastre de pe Șeherezada când sosi doamna general, neanunțată și neînsoțită. Lăzile cu echipamentul personal se aflau pe podeaua cămăruței noastre, unde Dalo își petrecea mare parte a timpului, atunci când eu eram pe planeta de jos. Niciunul din noi nu vroia să se afle aici. Făcusem cerere să fiu transferat în interes de serviciu pe Terra, unde nu fusesem nici eu, nici ea, și eram entuziasmați că vom avea în sfârșit ocazia să vedem Capela Sixtină. O mare parte din arta terestră originală se pierduse, dar Capela Sixtină era încă acolo, și amândoi tânjeam să admirăm sublimul plafon. După care am fost transferat pe 149-Delta.
Dalo stătea aplecată peste o cutie de mutomati, când ușa cabinei se deschise și aghiotantul strigă:
- Generalul Anson în vizită la Căpitanul Porter, drepți!
Am luat repede poziția de drepți, întrebându-mă până unde puteam merge înainte ca ea să-și dea seama că e o parodie.
Doamna general intră, arătând splendid în uniforma completă, cu medaliile strălucind pe piept, încadrată de alți doi aghiotanți, care abia încăpeau în cabină. Calmă ca întotdeauna, Dalo se ridică și își scutură praful de mutomati de pe mâini. Doamna general îmi aruncă o privire ce nu exprima nimic. Avea ochii căprui.
- Pe loc repaos, soldat!
- Mulțumesc, doamnă. Bunvenit, doamnă!
- Mulțumesc. Iar aceasta este...
- Soția mea, Dalomanimarito.
- Soția ta.
- Da, doamnă.
- Nu mi-au spus că ești căsătorit.
- Sunt, doamnă. Cu o civilă, evident. Și nu numai atât, cu o civilă care arăta ca... Nu știu de ce am făcut-o. Ei bine, da, știu. Soția mea este pe jumătate Teli, am spus.
Păru că ezită, pentru mai mult timp. Într-adevăr, Dalo are corpul scurt și îndesat și părul deschis la culoare al unei Teli. Era un model genetic pentru planeta sa de origine, o lume rece și cu o forță de gravitație mare. Cu siguranță, un general ar fi știut că este imposibilă încrucișarea unor specii diferite – mai ales acea încrucișare de specii diferite. Dalo e la fel de umană ca și mine.
Privirea generălesei deveni rece. Din ce în ce mai rece.
- Nu-mi place acest gen de umor, Căpitane.
- Nu, doamnă.
- Am venit să-ți dau ordinele. Mâine la ora cinci, naveta ta va pleca. Vei avea baza într-o structură Teli centrală, care conține un depozit foarte mare de artefacte umane furate. Am desemnat trei soldați să împacheteze și să transporte în partea de sus orice consideri că are valoare. Vei stabili ce obiecte îndeplinesc acest criteriu și, dacă este posibil, de unde au fost furate. Vei atașa la fiecare obiect o declarație completă a motivelor tale, incluzând programele de identificare adecvate – ai la tine programele de software?
- Desigur, doamnă.
- Vei avea la dispoziție un computer C-112 cvasi-Inteligență Artificială. Asta e tot.
- Drepți! zbieră unul din aghiotanți. Dar până să ridic brațul să salut, ea deja dispăruse.
- Seth, spuse încet Dalo. Nu trebuia să faci asta.
- Ba da. Ai văzut ce fețe îngrozite aveau aghiotanții atunci când am spus că ești pe jumătate Teli?
Dalo se întoarse cu spatele. Speriat brusc, am prins-o de braț.
- Sufletul meu, știai că glumesc? Nu te-ai supărat?
- Bineînțeles că nu. Se cuibări în brațele mele, iubitoare și tandră ca întotdeauna.
Totuși, dincolo de orice strat de dulcegărie se află un miez tare ca diamantul. Cu siguranță, ge-nerăleasa nu mai auzise niciodată de ea, dar Dalo este una din cei mai buni artiști mutomati din ge-nerația sa. Arta ei m-a emoționat până la lacrimi.
- Nu m-am supărat, Jon, dar vreau să fii mai atent. Ai provocat-o pe doamna general Anson.
- Nu va trebui să mă întâlnesc cu ea cât timp sunt aici. Generalii nu-și bat capul cu modeștii căpitani.
- Totuși...
- O urăsc pe ticăloasa asta, Dalo.
- Știu. Dar fii mai prevăzător. Fii chiar mai plăcut. Cunosc povestea dintre voi doi, dar cu toate acestea, ea este...
- Taci!
- ...la urma urmei, mama ta.
continuarea în ediția tipărită


