Colectia de povestiri sci-fi
Literatura stiintifico-fantastica
de Kameron Hurley,
Șoferii erau femei mari, cu mâini gro-solane și fețe mânjite cu mortar și duh-neau a mort. Când nu le zăream trecând, transportând camioane cu morții noștri, ele - femeile cu meserii de-ale noastre - ne apăreau în vise.
Fratele meu și cu mine nu înțelegeam de ce veni-seră la noi. Veniseră de pe un țărm îndepărtat, nemaiauzit și nemaivăzut până atunci de nimeni. În fiecare noapte, de îndată ce deschidea radioul, tatăl meu începea să le blesteme. Îl ținea setat pe postul mișcării de rezistență. Nimeni nu le dorea pe femei acolo.
Fratele meu și-a făcut curaj și a întrebat-o pe una din ele:
- Cine stă acasă cu copiii cât voi sunteți aici?
- Voi sunteți copiii noștri acum, i-a spus râzând femeia.
Dar eu știam cum să cuceresc femeile. Când voi crește destul de mare, mă voi însura cu ele. După ce toți bărbații noștri se vor însura cu ele, ele vor fi ale noastre, și totul va fi așa cum trebuie să fie.
Într-o noapte, am fost treziți de țipete de sirenă, niște sunete înăbușite în aerul greu și umed.
Mama l-a apucat repede pe fratele meu și a luat și pisica. Tata m-a pus să car aparatul de radio. Ne-am ascuns în beciul de sub casă, unde am ascultat zgomotul surd al sirenelor.
- Caută insurgenți, spuse tatăl meu.
Deschise apara-tul de radio.
- Știi că îi castrează.
- Taci, spuse mama.
Fratele meu
începu să plângă.
Camioanele morților și cele pentru gunoi au ajuns în dimineața următoare. Femei-le au încărcat mor-ții. Au dat la o parte tencuiala ce căzuse de pe clădiri. Casa noastră era în stare bună, razia se făcuse la casa vecinilor. Mirosul flăcărilor de la explozii era peste tot. Casa vecinilor se dărâmase.
Le-am văzut pe femei scoțând afară un cadavru, dar n-aș putea spune al cui era. Mama a tras perdelele înainte să mai văd altceva. Mi-a spus să stau departe de ferestre.
- De ce sunt femeile astea aici? am întrebat-o.
- Nu știu, spuse ea. Nimeni nu știe.
Într-o noapte, după mai multe luni de când începuseră să muncească, două femei ne-au bătut la ușă.
Mama a răspuns. Ea le-a invitat înăuntru și le-a servit cu ceai și sen de culoare roșie. Senul colorează limbile și liniștește, iar ceaiul încălzește sufletele femeilor. Dacă au așa ceva.
Femeile au refuzat.
Am stat în ușa de la bucătărie și le-am privit lung. Fratele meu stătea la masă și mânca prăjituri.
Femeile au întrebat de tatăl meu.
- Lucrează, a spus mama. Muncă de bărbat. Este tehnician organic.
Una dintre femei a deschis aparatul de radio.
Mama stătea foarte țeapănă. Strângea cu atâta pu-tere prosopul de bucătărie că am crezut că-și rupe unghiile în două, sfâșiindu-și palma.
Radioul începu să cânte un vals lent, ușor. Cineva îl reglase la loc pe postul local.
- Unde se află biroul soțului tău? întrebă cealaltă femeie.
- Pe aici, spuse mama.
Mama se uită imediat la mine. Trebuiau să treacă prin bucătărie.
continuarea în ediția tipărită
Fratele meu și cu mine nu înțelegeam de ce veni-seră la noi. Veniseră de pe un țărm îndepărtat, nemaiauzit și nemaivăzut până atunci de nimeni. În fiecare noapte, de îndată ce deschidea radioul, tatăl meu începea să le blesteme. Îl ținea setat pe postul mișcării de rezistență. Nimeni nu le dorea pe femei acolo.
Fratele meu și-a făcut curaj și a întrebat-o pe una din ele:
- Cine stă acasă cu copiii cât voi sunteți aici?
- Voi sunteți copiii noștri acum, i-a spus râzând femeia.
Dar eu știam cum să cuceresc femeile. Când voi crește destul de mare, mă voi însura cu ele. După ce toți bărbații noștri se vor însura cu ele, ele vor fi ale noastre, și totul va fi așa cum trebuie să fie.
Într-o noapte, am fost treziți de țipete de sirenă, niște sunete înăbușite în aerul greu și umed.
Mama l-a apucat repede pe fratele meu și a luat și pisica. Tata m-a pus să car aparatul de radio. Ne-am ascuns în beciul de sub casă, unde am ascultat zgomotul surd al sirenelor.
- Caută insurgenți, spuse tatăl meu.
Deschise apara-tul de radio.
- Știi că îi castrează.
- Taci, spuse mama.
Fratele meu
începu să plângă.
Camioanele morților și cele pentru gunoi au ajuns în dimineața următoare. Femei-le au încărcat mor-ții. Au dat la o parte tencuiala ce căzuse de pe clădiri. Casa noastră era în stare bună, razia se făcuse la casa vecinilor. Mirosul flăcărilor de la explozii era peste tot. Casa vecinilor se dărâmase.
Le-am văzut pe femei scoțând afară un cadavru, dar n-aș putea spune al cui era. Mama a tras perdelele înainte să mai văd altceva. Mi-a spus să stau departe de ferestre.
- De ce sunt femeile astea aici? am întrebat-o.
- Nu știu, spuse ea. Nimeni nu știe.
Într-o noapte, după mai multe luni de când începuseră să muncească, două femei ne-au bătut la ușă.
Mama a răspuns. Ea le-a invitat înăuntru și le-a servit cu ceai și sen de culoare roșie. Senul colorează limbile și liniștește, iar ceaiul încălzește sufletele femeilor. Dacă au așa ceva.
Femeile au refuzat.
Am stat în ușa de la bucătărie și le-am privit lung. Fratele meu stătea la masă și mânca prăjituri.
Femeile au întrebat de tatăl meu.
- Lucrează, a spus mama. Muncă de bărbat. Este tehnician organic.
Una dintre femei a deschis aparatul de radio.
Mama stătea foarte țeapănă. Strângea cu atâta pu-tere prosopul de bucătărie că am crezut că-și rupe unghiile în două, sfâșiindu-și palma.
Radioul începu să cânte un vals lent, ușor. Cineva îl reglase la loc pe postul local.
- Unde se află biroul soțului tău? întrebă cealaltă femeie.
- Pe aici, spuse mama.
Mama se uită imediat la mine. Trebuiau să treacă prin bucătărie.
continuarea în ediția tipărită
