Colectia de povestiri sci-fi

Ca mierea de albine, lumina lunii aurii de pe Lambda Aurigae se scurgea în cheia unei mici vãi. Un cãlãreþ pãtrunse în vale dinspre vest. Drumeagul prãfuit urca sinuos un deal lin, dând la ivealã o fermã micã ºi îngrijitã. Cãlãreþul se opri. κi ridicã mâna arsã de soare ºi îºi ºterse gura de câteva ori, încercând sã îndepãrteze sângele pe jumãtate închegat ce i se adunase sub nas.
Mike Stein-Carver avea treisprezece ani, paisprezece în vechii ani pãmânteni, ºi era înalt ºi voinic. Era îmbrãcat ca un cowboy, deºi, în afarã de filme, nu vãzuse o vacã în viaþa lui. Faþa ºi geaca de blugi îi erau acoperite de o crustã subþire de praf, la fel ºi pantalonii evazaþi; sudoarea i se scurgea de sub pãlãria gri.
Mike privi în sus înspre fermã, dar tot ce vãzu fu o fatã înaltã ºi viguroasã, cu ochii negri ºi ageri ºi cu pãrul prins într-o coadã lungã ºi neagrã. Culoarea pielii era la fel de neagrã ca nopþile din zilele fãrã lunã. Tocmai îºi descheia nasturii de la cãmaºã.
Mike dãdu pinteni calului, stând drept ºi semeþ în ºa. Dãdu din cap violent, încercând sã alunge viziunea nedoritã.
Miºcãrile sale abrupte fãcurã ca genunchii sã i se înfigã ºi mai puternic în coastele calului, care o luã la galop, parcã dornic sã ajungã mai repede la fermã.
Pe partea de sud a drumeagului, niºte capre nubiene, cu urechi mari, pãºteau pe pãºunile cu iarbã uscatã adusã de pe Pãmânt, împrãºtiate printre terenurile acoperite cu iarbã groasã, specificã planetei. În partea de nord a drumului se zãreau caii familiei Stein-Carver, în afarã de iapa bãlþatã, care era lângã hambar, unde pãºea nepãsãtoare.
Dincolo de gardul electrificat, un bãrbat îndesat ºi un bãieþel priveau caii care alergau neobosiþi. Bãrbatul, Vance Stein-Gordon, purta o pãlãrie largã, cu boruri negre, ºi vorbea la un telefon minuscul. Mike zâmbi când îl vãzu pe fratele sãu, Sam, în vârstã de opt ani, imitând felul în care stãtea tatãl lor, cu picioarele crãcãnate. Vance Stein-Gordon era considerat cel mai priceput fermier de pe dealurile de est ºi Mike îºi dorea ca într-o bunã zi sã ajungã mãcar pe jumãtate la fel de bun ca tatãl sãu, deºi, desigur, nu avea sã moºteneascã el ferma; îi revenea lui Jenny, prima nãscutã. Mike avea sã colonizeze o vale pustie, aºa cum fãcuserã ºi pãrinþii lui. Aºa cum o fãcuserã toþi fiii ºi fiicele mai tinere ale fermierilor dintotdeauna, din zilele Primei Gene-raþii.
Auzi o voce în spatele lui:
- Michael!
Mike îºi mai ºterse o datã gura, pentru a îndepãrta orice urmã de sânge. Apoi descãlecã ºi se întoarse.
- Bunã, mamã.
Joan Devereaux-Carver era micã de staturã, durdulie, avea pãrul creþ ºi o faþã la fel de largã ºi de placidã ca o bucatã de piatrã.
- Eºti, în sfârºit, liber, spuse ea.
- Da, rãspunse Mike.
Fusese ultima zi de ºcoalã; vacanþa avea sã dureze pânã la sfârºitul toamnei, dupã recoltã. În mod normal, ar fi trebuit sã fie foarte fericit. Dar nu simþea decât un sentiment vag de dezamãgire. În urmãtoarele trei luni avea sã-i fie foarte greu sã meargã în Unity, în colonia umanã.
Iapa bãlþatã fornãi sonor. Se opri din mers ºi îºi frecã crupa de uºa hambarului. Mike îºi dãdu seama cã avea sã fie trimis la banca de inse-minare, care fusese înfiinþatã pe Vechiul Pãmânt, pentru a asigura diversitatea geneticã.