
Robert Anson Heinlein ( 1907 – 1988) este considerat decanul autorilor de science fiction din Statele Unite ale Americii. A fost probabil cel mai popular și influent autor de sf, stabilind ștachete înalte pentru scriitori și ridicând astfel standardele genului spre calitatea literară recunoscută de toată lumea. Pentru mulți ani, Asimov, Heinlein și Arthur C. Clarke au fost cunoscuți sub numele de „The Big Three of Science Fiction“.
Un scriitor remarcabil, care a abordat o multitudine de teme în scrierile sale, de la libertatea individuală până la militarizare și război inutil. Asta chiar dacă perioada așa numită juvenilă a scrierilor sale a încheiat-o cu celebrul roman Starship Troopers ( 1959), una din cele mai controversate scrieri ale sale, fiind considerată o ripostă personală la adresa militanților de stânga care îi cereau președintelui Eisenhower să oprească testele nucleare.
Au urmat romane celebre, pietre de hotar în istoria science fiction precum Stranger in a Strange Land ( premiul Hugo, 1962), The Moon is a Harsh Mistress (premiul Hugo 1967), I Will Fear No Evil (1970), The Number of the Beast (1980). Ultimele sale romane au fost The Cat Who Walks Through Walls (1985) și To Sail Beyond the Sunset (1987).
Cele peste 30 de romane publicate au fost însoțite de aproape 60 de povestiri, Heinlein fiind recunoscut ca având un talent remarcabil la așa ceva. Toate povestirile sale erau imediat citite de fani, dezbătute la convenții sf și deveneau invariabil extrem de apreciate. De altfel, pentru trei dintre ele a primit așa numitele „Retro Hugo“ premii acordate pentru opere scrise în perioada când premiul Hugo nu se acorda încă. Patru filme, două seriale TV și mai multe seriale radio au avut la bază scrierile lui Heinlein.
Câteva romane celebre ale lui Robert A. Heinlein au fost publicate și în România, însă mult prea puține, comparativ cu opera vastă a celebrului scriitor.